prayer

imitatio Christi...

Very interesting image. It's original. Nice lighting.

Fiecare fotografie e o opera de arta! Geniale idei mai ai...

Un soare melancolic anima praful de pe obiecte, lasand viclean in uitate unghere razele sale subtiri de lumina ca pe niste rani reci care se furisau prin spartura vitraliilor ferestrelor de la rasarit. Amortit, stateam proptit in coate pe un maldar de carti. Mai tarziu am frunzarit fara chef un tratat de anatomie si alte cateva carti de medicina, toate aduse cu mine din lungile peregrinari si abandonate aici.
Astfel, mi-au revenit foarte clar in minte unele fragmente ale grozavelor experiente de studentie, toate facute in subteranele unui vechi spital de razboi, o cladire insalubra abandonata in timpul anilor ciumei.In orasele nordului era un privilegiu sa poti studia pe viu anatomia. Doar cativa sarmani se lasau pe mana calaului de Dumpy pentru un pret de nimic. O mana de studenti cu fetele supte de vant, cocosati si galbeni, cu pielea de pe maini zbarcita in urma frigului si a solutiilor de laborator, stateau aplecati sub bolta gaunoasa si impaienjenita, cercetand un corp scheletic, plin de plagi, care tremura din toate madularele.
Toti apaream ca intr-un vis urat de iarna, fixati de ochii sticlosi ai unui mosneag blond ale carui priviri delirante ne intepau pe rand. Corpul sau, ascunzand intre limitele unei biete carapace de carne o minte care trebuie sa fi fost agera candva, parea harta in miniatura a urmelor pe care le indurase o viata intreaga in lupta cu foametea, cu erezia valurilor de invazii barbare, cu cruciadele.
Un profesor apatic, cu o fata imobila si cu o voce pitigaiata, din care disparuse si ultima urma de intelegere si omenie, vorbea monoton si, pentru a-si intari cuvintele, atingea uneori corpul mosneagului cu o bagheta metalica. Vorbea calm si taraganat despre armonia corpului omenesc, incremenit in prelegerea sa naroada, pe care simtea nevoia sa o condimenteze din cand in cand cu detalii prostesti privind conformatia osoasa, raportul clasic dintre circumferinta tigvei si lungimea sirei spinarii ori lipsa de elasticitate a muschilor determinata de lipsa indelungata a hranei.
Murmurul de bondar batran se amplifica in spatiu, arcuind ecouri largi sub boltile pivnitei de spital. Paream alunecat intr-un univers acvatic, inotand intr-un lichid vascos, de culoarea mierii de albine. Toata lectia de anatomie parea un odios elogiu adus cruzimii si prostiei. Priveam fermecat la buzele subtiri ale profesorului si nu pricepeam o farama din speculatiile lui care pareau savante dar erau cu siguranta seci. Nici nu imi amintesc bine cand au inceput sa cada primele picaturi reci pe corpul gol, plin de plagi si chinuit de frisoane, asezat pe o masa de disectie. De sub tavanul boltit, turturi de gheata murdara pe care abia tarziu i-am observat, se topeau din cauza respiratiei noastre calde. Batranul scrisnea din dinti, cutremurandu-se de frig iar pe tamplele pronuntate se scurgeau broboane de sudoare.
Profesorul nu vedea nimic. Behaia o lectie invatata demult si retinuta de intelectul lui mediocru pentru a ne-o servi noua, calda, proaspata, articulata cu toate detaliile verosimilului. Ischel, o studenta pentru care ajunsesem sa dau o alta utilitate noptilor de studiu, privea hipnotizata si nu isi ascundea deloc oroarea care ii acoperise fata cu voalul unei scarbe fara margini. Undeva in penumbra lasata de o firida, Fritz, bunul meu prieten, rasufla greu duhoarea rece din locul acela si parea sa se prabuseasca din clipa in clipa. Bolnav de plamani in urma unei aventuri excentrice in munti, Fritz suporta cu greu aerul abject al subsolului, sprijinindu-se de un zid. Dintr-o lucarna suspendata mult deasupra noastra, se scurgea o lumina palida, de lampa cu gaz. Afara se lasase intunericul si felinarele strazii erau aprinse iar garzile de noapte isi incepusera rondul obisnuit. Dovada erau pasii rari, cadentati care se auzeau sters din ceas in ceas.
Abis de fiere... in vreme ce frigul se strecura ca o reptila prin pelerina, visceral, beciul acela parea locul perfect pentru o anticamera a iadului. Nu stiu cum s-a terminat lectia de anatomie. Il vedeam pe mosneagul care acum era imbracat in niste zdrente, tremurand si asteptand undeva la capatul scarilor sa primeasca banii. Dumpy se cauta prin buzunarele largi ale pelerinei, cautand ceva maruntis. Toti urcam fara graba, absenti, imbecilizati, scarile tocite in spirala. Niciunul nu simtea nevoia sa spuna nimic. Auzeam horcaitul din respiratia lui Fritz ramas undeva in urma si spirala scarilor parea halucinanta, fara sfarsit.
Am ramas in fata spitalului, urmarind pana departe cu privirea umbra mladioasa a lui Ischel, reflexiile slabe ale felinarelor cu gaz transformand-o in curand intr-un corp fantomatic care aluneca peste ziduri. Imi staruie in minte privirea scurta pe care mi-a aruncat-o la iesire, multumindu-mi in tacere pentru gestul la fel de mut cu care m-am oferit sa ii car cartile grele pe culoarele intortocheate ale spitalului.
In noaptea care a urmat n-am inchis un ochi, urmarit de amintirea de cosmar a lectiei de anatomie. Mi-am jurat sa nu ma mai duc niciodata la seminariile din pivnitele spitalului de razboi. Doua zile am colindat bazarele de carti si antichitati, cautand cursurile acelui imbecil de profesor Dumpy...Acum putrezeau sub mine si nu ma interesau mai mult decat m-ar fi interesat, sa zicem, ce resorturi bizare mi-ar fi putut aduce aminte de aceasta intamplare in lipsa lor.
In camera goala, cu peretii schiloditi de mana cine stie carui infometat care s-a dat drept zugrav, am privit rasturnat pe spate mult timp crucifixul pironit intre cele doua ferestre, fixandu-mi ochii pe expresia plina de durere a chipului lui Christ. Sangele imi circula greu prin maruntaie, o greutate de plumb parea sa o fi uitat cineva pe pieptul meu. Agonizam, cu simturile bete de furia singuratatii. Am simtit atunci nevoia imperioasa de a ma ruga. De a ma justifica, de a ma confesa. De a cere sa fiu scos afara din raul la a carui lucrare, negresit, participam. Cu palmele strans lipite, cu ochii pierduti in centrul acelei crucii de pe care Christ cutremura lumea cu Adevarul Sau, trasand noile limite ale suferintei si iertarii, m-am rugat. Dintre cele doua ferestre, crucifixul pironit in perete parea ca a prins viata iar acele doua ferestre imi apareau pentru prima data altfel. Rozele lor din lemn pareau asemenea celorlalte doua cruci de pe care talharii priveau zambind spre Mantuitor. Crucifixul s-a-naltat spre cer, spre bolta vazduhului, luand cu el rugaciunea mea, suferinta, sufletul dezosat de rau al lumii.
Levitatie. Alunecand pe langa timp, dincolo de carne, de orice... Efemer, ecoul stins al respiratiei se impletea cu torsul monoton al focului. Pe peretii aspri, limbi rosii se contopeau cu umbre dansand un joc subtil, de neinteles. De afara, o ceata de nepatruns se strecura prin oglinda ferestrelor, risipind in odaie un parfum de smirna si tamaie...

Laurentiu, best regards!

Great!